Alb - Liliana Trif & Ioan Grigoraș
Poezie adăugată de: nutzu

    vineri, 19 august 2016

- Se-aude-n aer clinchetul speranţei
Şi ninge cu lumină pe pământ
Ne întâlnim la mijlocul distanţei
Dintre poveşti. Iubite, un cuvânt

Ar fi destul şi-o să dezleg din chingă,
Caii sălbatici priponiţi în cer
Vei ştii că-ţi sunt alături şi-o să ningă
Peste minutul ăsta efemer

În care-ncerc să îmi aduc aminte
Seninul cald al ochilor tăi dragi,
Sărut de foc descătuşând fierbinte
Îngheţul unor sentimente vagi.

- Un clopoțel se-aude-n depărtare,
E sania cu reni sau glasul tău?
De-ar cerne peste trecători ninsoare
Ori cerul mi-ar așterne-un curcubeu

De flori de gheață, albe, la picioare,
Tu, poezia sufletului meu,
Aș fi cu tine-n viața următoare
Și dacă sunt mai multe,-aș fi mereu.

Nu pot uita când am sorbit licoare
Din cupa palmelor și lângă șemineu
Te-ai transformat din dragoste în floare,
M-ai transformat, iubindu-mă, în zeu.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș



vezi mai multe poezii de: nutzu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

mulțumim frumos, gabriela...
nutzu (autor)
vineri, 19 august 2016


grazie, Cami...
nutzu (autor)
vineri, 19 august 2016


Talentul vostru este confirmat pentru a nu știu câta oară și în această poezie.
gabriela
vineri, 19 august 2016


Frumoasa poezie, sincere felicitari !
Cami
vineri, 19 august 2016