Cad pe ieslea lumii fulgii de-nceput
Ca o mîntuire albă pentru mîine,
Cresc din viscol aripi celor ce-au durut
Şi pe coşuri iese cald miros de pîine.
Renăscuți din abur, stelelor de nea,
Ce-şi presară cerul cumințeniei sfinte,
Să le dăm azi şansa de-a ne vindeca,
Dezrobind tăcerea fostelor cuvinte.
Ne va batea-a clopot ceasul de noroc,
Strălucind ca Oameni de zăpadă nouă…
Vom pleca spre munte să aprindem foc,
Să-i culegem verii lacrima de rouă.
Dintre toți, iubito, numai noi să fim
Vulturi singuratici, cu dureri salvate,
Binelui iernatic haide să-i zidim,
Ȋn pereți de lapte, trupuri ne-mpăcate.
A-nceput tot urlă lupii prin păduri,
Cade-omăt şi-i rece ca o dezlegare,
Doar noi doi purta-vom falnice armuri
Prin globala pace, omenesc de mare.
(Din volumul “Cinci vreascuri şi fapta de mîine”
Autor: Dragoş Niculescu)
vezi mai multe poezii de: Dragos Niculescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.