Gândul - Alecu Donici

Stau, mă uit la ceruri, în a lor senin
Trista mea vedere uimit rătăceşte.
Mă uit şi la soare: de lumină plin
El încălzind lumea pururea luceşte.

Dar soarele, cerul nu sunt depărtate,
Iar legea naturii pe om a oprit
Cu ţărna-mpreună să poată străbate
Mai sus decât este el înmărginit.

Privesc mândrul vultur cum se-naripează,
Cum fâlfâie-n aer zburând peste nori;
Cum falnic răspică a soarelui rază,
Se urcă, se pierde din ochi muritori.

O! Atunci mâhnirea sufletu-mi apasă,
Atunci îmi plec capul şi adânc oftez:
Omule! fiinţă slabă, ticăloasă,
De ce după vultur nu poţi să urmezi!

Dar de-odată gândul în mine răsare
Ca un fulger iute, ce e plin de foc,
Se-nalţă la ceruri, trece peste soare,
Şi cu neastâmpăr cată în alt loc.

Toate le cuprinde, toate le măsoară,
Află a lor timpuri, regule şi curs,
Plin de nemurire mai departe zboară
La poarta veciei, la cel nepătruns!



vezi mai multe poezii de: Alecu Donici




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

frumos si adevarat!
danab
miercuri, 28 februarie 2018


Va spui drept, imi amintiti de blazoanele vechi, ale Tarii, domnule Donici!..
Parca imi si imaginez acu', pe cate vreun ostas, colo, la granita, cu un scut care sub lumina-i, sa dezveleasca ramura-i heraldica!..
Mai avem nevoie de oameni, ca dvs, domnule, va spui cu sinceritate - fiindca, profesorii acestor vremuri, la scoala, nu ne mai inspira patriostismul, ci anarhia (din pacate)...

Th3Mirr0r

P.S: sper sa am timp suficient, in viitor, sa mai aduc pe aci, cateva.. din ale dvs. minunate versuri, domnule Donici!..
Macar.. stiu unde zboara.. vulturii.
„cuib de-nțelepciune”
th3mirr0r
miercuri, 31 mai 2017