Dorm mâțele somn răsucit cu capu-ntr-o parte,
Parcă niciodată n-ar fi miorlăit,
Parcă ar fi moarte.
Numai ceasul meu, fabulos animal,
Calcă pe visul lor, cadențat, mineral.
Dorm pisicile lungite pe vatră
Somn adânc, ca de piatră.
Nu mai aud, nu mai li-e foame.
Ce lungă mai e noaptea asta, Doamne…
În odaia mea cu lumină săracă
Măsur timpul, îl pândesc hoțește să treacă…
Mâine va veni Ana,
Fata Morgana!
Să-mi arate rochia cea nouă și sânii,
Ciorchinii, blonzi ca secera lunii.
«Cioc! Cioc! Te-ai trezit? Îți aduc
Visuri noi în tristețea de cuc. »
O să vie cu pași de ninsoare, ușori
Cu zăpadă albă pe botfori
Și-mi va bate-nfrigurată în ferești:
«–Cine ești…?»
«–Eu sunt. Nu mă cunoști? Fata lui Mai.
Ia-mă în brațe, iubitule, mi-a înghețat tot sângele
Și mărgelele mi s-au risipit, strânge-le
Hai, deschide-mi iute… ce mai stai?!»
... ... ... ... ... ... ... ...
De aceea mă tem, de câte ori s-apropie seara,
Să nu mi se stîngă viața, cum se stinge țigara.
Și-n zori, încleștat de moarte și orb ca un zid,
Să nu mai pot ușa să i-o deschid…
vezi mai multe poezii de: Alexandru Alexianu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.