Departe, zilele precare
ca regii dacilor s-au stins -
un veac izbeşte, altul doare
în trupul-mi subţiat şi nins.
Din vârsta mea, epistolare
fragmente cad pe-un lut întins,
poate spre oameni, sau spre fiare
în mod greşit sau dinadins.
Durerea mea-n sintagmă este
că nimeni nu-mi mai dă de veste
pe unde sunt şi ce mai fac.
Şi, decadent, mă cred un flaut
în jurul căruia mă caut
de după cântece. Şi tac.
vezi mai multe poezii de: Alexandru Andriţoiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.