Ma vei iubi o data pâna-n sânge
întelegând, ciudat de nefiresc,
ca flautul din piatra moarta plânge
si limbile frunzarelor vorbesc.
Mijlocul tau cu duh împaratesc
ajunge-va ca pâinea când se frânge
si se împarte-n doua spre natânge
si retezate brate cari cersesc.
Din straluciri ca de catapetasma
Vai! palida-ai s-ajungi ca o fantasma
cu fruntea dintr-un alb - mai josnic lut.
Si-atunci vei auzi cum o sa cada
din fruntea-ti muta, zornaind pe strada,
ca banii vechi, fiece fost sarut.
vezi mai multe poezii de: Alexandru Andriţoiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.