Narcis, eternă umbră prin umbre trecătoare,
Sta frânt peste izvorul ce chipu-i oglindea —
Frumos ca amintirea în ochiul care moare
Şi-absent ca presimţita lumină dintr-o stea...
„Narcis, o! spune-mi unde himera-amăgitoare
Va sângera în zboru-i febril de orb liliac?
Grădinile vieţii umbresc multiple-izvoare,
Dar mâine nici iluzia nu vei mai retrăi;
Schelet de amăgire, de umbră şi uitare
Trecutu-ntreg va fi.
Narcis, sub zbor de veacuri, tipare-nşelătoare –
De amintire — fi-vor strivite ca o floare;
Când pretutindeni noaptea ispitele strecoară,
Tu, umbră, rupe unda de vis ce te-nfioară...
Narcis, desăvârşirea în sufletu-ţi s-ascunde —
O, chipul tău vremelnic rostogolit de unde...
(Izvorul e-amăgirea,
Avântu-i nemurirea;
Cu fapta încunună vieaţa şi iubirea).
Pădurea dantelată a nopţii nu-nfioară
Când adumbreşte-oglinda cristalului lichid?
Şi-aceeaşi nu e veşnic când vultur vremea zboară —
Doar tu, în «renunţarea deplină», crezi placid.
Stol, ireale nimfe săgeată împrejurul –
Şi tremură dorinţa în plase să te prindă;
Obositor e chipul tău putred, în oglindă,
Când şerpuieşte-n suflet fatidic, doar surâsul
Izvorului... Oh! zborul alucinant de stea!...
Narcis, în peisajul — miraj un suflet moare,
Te rupe din vieaţa cernită de exil:
Se şterge-izvorul, chipul (vai! forma-i trecătoare);
Vieaţa nu-i eternă lucind pe Ygdrasil?...
În depărtări pământul străluce ca în basme,
Chemarea vieţii nouă risipă-i de miasme
Din flori şi fructe coapte, — în cercuri sclipitoare
Ispita bucuriei se sfoliază-n soare;
Buchete mii de pasări ţes clare-apoteoze,
În umbra cald brodată cu buze moi de roze;
Şi văluri reci de frunze, şi pânze vii de plante
În domuri de lumină-s sculptate-n diamante...
Narcis, sfâşie cercul de vis ce te-nconjoarâ;
Lumini, culori, dorinţe, ispite nu-nfioară?
(Izvorul e-amăgirea,
Avântu-i nemurirea;
Cu fapta încunună şi gândul şi iubirea).
Hipnotică, se frânge-n adânc dorinţa-ţi mută
— În unda turburată ce nu scânteie-un gând —
Şi umbra-ţi rugătoare schiţează-ngemănând,
O nouă umbră: moartă, schilavă şi urâtă...
Narcis, vremelnic idol, te smulge din visare —
Proteică oglindă-i desăvârşirea-n noi:
O singură oglindă se-ntunecă-n noroi.
Desăvârşirea este vieaţă şi e moarte —
Zeu nou, cu dărnicie, azi tuturor te-mparte."
vezi mai multe poezii de: Alexandru Colorian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.