Pustietatea - Alice Călugăru
Adăugat de: 0741348048

PUSTIETATEA


Mă-ncinge iar,
Cu chinu-i lung, al frigurilor jar.
Flori şi întuneric m-au înfrânt,
De sete mă frământ,
De sete arzatoare şi de-amar

În taina lupt
Cu vise ce răsar neîntrerupt
Şi-apun în negura somnului meu
Încerc să leg, cu greu, în minte-mi lanțul gândurilor, rupt.
Aş vrea să-nving
Durerea ce m-abate şi
Şi sorb ca. din izvor
Picurii reci ce-n umbra-i se preling !
Visez ca sunt
Pierduta-ntr-un desert.
Ca trupu-mi frint
Parc-a ramas aici, cazut pe drum
Si parasit de-acum
De-o caravana stearsa-n praf si-n vint
Unde-am vazut
De mult acest pustiu, intins si mut,
Sub ceru-i arzator, albastru-nchis ?
Poate era-n alt vis
Al carui rost in minte-mi s-a pierdut
De peste mari
A rasarit din nestiute zari,
E tara arsa de la miazazi,
Cu vaile-i pustii,
Cu tremurul luminii-n departari
in timple-mi bat
Ritmele vintului cel necurmat
De soare ochii ii inchid si-astept
Sa mor de rana-n piept,
Ce setea cruda, tainic, mi-a brazdat.
Ah ! cui sa cer
Stropul de apa viu, ca sa nu pier ?
Si cine m-a zvirlit pe-acest pamint
Batut si ars de vint
Sub dogorirea vinatului cer !

Intr-un tirziu,
Cind deschid ochii, iata ca-n pustiu
Se-nalta a luminii tremurari.
Departe, -n fund de zari,
Orase d-un albastru straveziu
Cum le-am zarit
Numai acum ?
Ori poate s-au ivit
Pe cind dormeam ?
Si ma ridic cu greu
Pe-un cot.
Dar trupul meu
De truda cade iarasi istovit
Spre-acei straini,
Spre-a lor cetati cu ape si gradini
Porni-voi sub fulgeratorul cer,
Un adapost sa cer
Nainte de-a fi arsa de lumini
Dar nu-s cetati,
Sunt lacuri — uneori iar alte dati
Sunt dealuri mladiate-n dulci colori
Si moi, ca-ncingatori
Pierdute-n tristele singuratati.
Ah ! nicairi,
La inima cumplitei, arsei veri,
Nu-s dealuri ! nici gradini, nici ape nu-s !
Ci dorul meu nespus
Le-nfatiseaza tulburii-mi vederi.
Sunt amagiri
Ce-au proaspetele apelor sclipiri,
Ce-au mii de frumuseti care se sterg
Cu cit spre ele merg
Pe drumul lung al sigurei pieiri !
Pe drumul lung
Al jalnicei pieiri nu pot s-ajung,
O, zari ! spre-nselatorul vostru chip
Tirindu-ma-n nisip
Si-n pietre sure, care ma strapung.

Un riu secat
Aici de veacuri albia si-a lasat,
Si-n deznadejdea-mi totusi chem un val
Cind pe riposul mal
Ca-n apa rece fruntea mi-o abat.
Iar prin fiori
De friguri imi inchipui barci de flori
Si roade, lunecind pe riu in jos,
Grele de-al lor prisos,
Cules dintr-a gradinilor comori.
Bratele-ntind
Vedenia s-ating — dar nu cuprind
Decit fugarul vint fara de chip.
Si-n valea de nisip
Vad barcile si riu incet pierind
Si rascolesc
Nisipul sec, un strop ca sa gasesc,
Cum il patrund cu aspre radacini
Uscatii maracini
Ce-n creasta dunelor se istovesc
De-atitea ori
Beau pulberea ce-ai vintului fiori
Au macinat din stincile pustii,
Cind roti de vijelii
Sfarima piatra-n uriase mori !
O, de-as putea
Sa ma umbresc macar la umbra mea,
Ce vinata se-ntinde la pamint!
in ea sa ma-nvesmint,
Sa ma-nfasor, s-adorm pe veci in ea !
Sute de mii
De palmieri si vite verzi de vii

Deodata tainic ne-au imprejmuit!
Ce oaza s-a ivit
In nesfirsita, dogorita zi ?
Si ce miros
S-a raspindit din flori de chiparos !
Iar prin narcizele de la izvor,
Cum cad din creanga lor,
Rodii rosii-n roua de pe jos !
Vad trandafiri
Micsandre vii
Izvoare ce-au luciri
Si fete ca gitleji de porumbei,
Si murmurind ca ei
Se pierd sub ale frunzelor boltiri.
Racoritor
Acum sub timpla-mi curge un izvor
Si viata-n inimasni s-a strecurat,
Caci valul cel curat
Pe buza-mi arsa tremura usor.
Unde-a pierit
Desertul aspru si netarmurit ?
Si unde s-a sfirsit jalnicu-mi vis ?
Tirziu, am redeschis
Din somnu-mi pleoapele, — si te-am
Viul izvor,
Florile toate cu mireasma lor
Erau aievea-n sarutarea ta,
Ce tainic imi stingea
Pe buze-al setei jar chinuitor.



vezi mai multe poezii de: Alice Călugăru




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.