* dedicată lui C.A. cu grație*
trup de pasăre am scobit în umbră să nu te rătăcesc
vântul rebel din degete l-am numit dor
să-i dau anduranță
chiar și un strop de culoare
mă mai întreb încă unde ți-s mieii pe care-i atârnai ca pe stele căzătoare
de grinda inimii
să-ți fie mai aproape și cumsecade timpul
va trebui să accepți că un fel de infinit straniu ne varsă afară carnea
oasele frânte
gesturile care ne-au risipit inutil spațiul
frunza pe care am sărit-o cu voie sau fără de voie ca pe unul din
păcatele primordiale
brațele analfabete care și-au pus la uscat verdele
și cam tot ce am ratat să locuim smerit
de nu ne-am fi uitat în epicentrul furtunii am fi putut umple până în buză
câteva răsărituri
chiar și ochii îngropați sub cripte
ar fi întors în mine lumina
fără traducerile apocrife ale magilor ai fi citit poate ieslea mai bine
spaimele ar fi putut privi în genunea eului cu tâmpla
minunea
fără aer au rămas și azi însetatele silabe
curenții lor nu mai fac dragoste cu lanurile gurii
curg nemăsurat
necântărit
înlăuntru
de jur-împrejurul timpului
am scobit zborul din trupul păsărilor să te-aduc mai aproape
a sucombat în pleoapă depărtarea
sau iluzia de-a fi
vom vedea pe măsură ce mestecăm tainele și coborâm stelele din geană
doar sângele ne mai ia conturul în rugăciune dacă ne scufundăm mâinile până la coate
în vâlvătaie
vezi mai multe poezii de: Gerra Orivera
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.