Am fost cândva doi foarte buni prieteni
Am fost doi oameni ca oricare alţii,
Dar în acelaşi timp foarte speciali
Am fost doi oameni ce din priviri s-au înţeles.
Am fost doi oameni ce la un moment dat,
Pe drumul vieţii s-au întâlnit, şi-au stat de vorbă,
Apoi şi-au luat la revedere,
Şi au plecat pe propriul drum.
Am fost cândva doi foarte buni prieteni
Astăzi suntem doar nişte străini
Ce trec unul pe lângă altul
Grăbiţi să îşi urmeze drumul ce soarta le-o indică.
Am fost, suntem,
Nu ştim exact ce vom mai fi
În astă viaţă
Atât de plină de neprevăzut.
vezi mai multe poezii de: aniri