Am plecat pe drumul Crucii
Am plecat pe drumul Crucii
La semnul sfânt al poruncii
’N zorii scumpi,...ai tinereţii,
Când chemarea mi-ai făcut,
Când Cuvântu-am cunoscut
Doamne, din tumultul vieţii!
Când Ţi-am auzit chemarea
Cugetând, că-n alergarea...
Sunt pe drumul, al pierzării,
M-am întors să-Ţi pot urma
Prin Duh Sfânt, rău-a curma
Şi-având gândul,...ascultării.
Din lumea,...şi calea-i largă
Prin hazarduri să m-atragă,
Prin lucruri ce-s trecătoare,
M-am despărţit în nădejdea
Întărindu-mă-n încrederea
Că-mi eşti pavăză-n salvare!
Pe calea-Ţi sublimă, Sfântă
Când inima-n har se-avântă
Paşii vreau să mi-i conduci,
Când trec ades prin cercări
Vreau să lupt în strâmtorări,
Sub stindardul 'naltei cruci!
S-ajung sus, pân-la jertfirea
Celui ce-a dus... răstignirea
Cu-acel tot, firesc din mine,
Biruindu-mi... fiinţa întreagă
Sufletu-mi, să Te-nţeleagă,
Duhul Sfânt, să mă sprijine!
Puteri noi să-mi dea pe cale
'N dorul spre culmi triumfale
Şi-ochii minţii, să-mi lumine,
Ca urcând pe-al crucii drum
Să nu mă-ndoiesc nicicum,
Doamne,…să fiu lângă Tine!
Flavius Laurian Duverna
vezi mai multe poezii de: Duverna