Amanţi vor fi acei copii
ce în a lor cămine,
n-au dragoste şi nu-s iubiţi,
aşa cum se cuvine.
E dreptul lor să aibă parte
şi de iubire-n viaţă
de-aceea caută haihui
un suflet ce-i răsfaţă.
Nu îi condamn,
că-i dreptul lor să fie fericiţi,
măcar aşa în viaţa lor
să fie împliniţi.
Ei şi-au făcut, tineri fiind,
familii şi copii
sperau să fie multumiţi,
să aibă bucurii.
Dar uneori chiar frumuseţea
şi agerimea minţii
îi fac o pradă prea uşoară
în gheara suferinţei.
Apoi, se înhamă la jug
că mai sunt încă tineri
şi este greu să înţeleagă
că nu-i iubeşte nimeni.
Şi nu e drept, tânăr fiind,
să-ti sacrifici viaţa,
doar pentru c-ai ales greşit
perechea, dimineaţa.
Că-n zorii vieţii nu-ţi dai seama
că eşti nefericit
şi tot încerci, pe orice căi,
să simţi că eşti iubit.
Apoi, matur fiind, constaţi
că te întorci acasă
doar pentru a te odinhni
şi ai un loc la masă.
Astăzi e ziua unuia,
mâine - o sărbătoare...
alergi să cumperi un cadou
şi să oferi o floare.
Dar sufletul nemulţumit
plânge-n adâncul firii,
emoţii tandre nu găseşte
în zâmbetul privirii.
Şi dintr-o dată-n univers
apare strălucirea
sunt ei, amanţii minunaţi,
ce-şi dăruiesc iubirea.
Nicicând, nimic n-a fost aşa,
dar totul e aievea
de este el sau este ea,
ţi-o spune chiar plăcerea...
Dorinţa de a fi iubit
nu-ţi trece într-o noapte,
imbold erotic
– să trăieşti ale iubirii şoapte...
Eşti zi de zi tot mai surprins
cum te trezeşti la viaţă
te-ai dărui la infinit,
n-ai vrea să pieri în ceaţă.
Secretul crezi că îl păstrezi
de ceilalţi ascunzându-l,
nu vrei rupturi, doar să repeţi
- iubirea frematândă.
Prin dragoste purificaţi
nu vă temeţi de soare
şi-n mare voi vă aruncaţi
când luna-n nori dispare...
Nimic nu este aşa sublim
ca dragostea-nfocată,
ce o primiţi şi-o dăruiţi
amanţilor deodată.
Amanţi - cei care se iubesc
doar pentru a lor plăcere,
nu cer nimic,
doar dăruiesc imensa lor avere...
Iubire este tot ce au
mai scump şi pur în lume
şi nu le pasă de genuni,
trăiesc doar o minune.
Se poate întâmpla oricui,
oricând, în astă viaţă,
să se trezească-n zori de zi
c-a rupt a vrăjii mreajă.
Şi oare nu ar fi păcat
să-ţi iroseşti iubirea
fără să simţi pe-acest pămant
ce-nseamnă fericirea?
Amanţii sunt complementari
şi-şi satisfac capricii
ce le-nfrânau de mai mulţi ani,
trăind în sacrificii.
Un foc de tabară arzând
în noaptea înstelată
înalţă flăcări şi scântei,
mocnesc tăciuni în vatră..
vezi mai multe poezii de: miana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Ciudat de mult adevar intr-o poezie scrisa frumos si cu suflet. Un pic mai multa atentie la ritm si masura pentru a te apropia de perfect.
stomff
joi, 17 septembrie 2015
Foarte frumos! Artisitic si totusi social si real!
LarisaBalan
joi, 17 septembrie 2015