Amintirea vremilor ce vin
...
Iar de ne vom trezi, poate e târziu,
Mult prea târziu pentru omenire
Redusă doar la cazna de supraviețuire
Pe o planetă goală, ajunsă un pustiu!
...
Iar de vom scăpa câțiva oameni doar,
Ne vom întoarce de unde-am fost plecați,
Spre vechile măciuci, spre iadul cavernal,
De parcă n-am fi fost vreodată evoluați!
...
Vom fi puțini, de-abia de strâns o turmă,
O turmă rătăcindă-n timpuri ancestrale
Ce va lăsa pe-alocuri vreo timidă urmă,
Urmă de om căzut printre animale!
...
Și vom fi ce-am fost, dacă nu mai rău,
Pe-același palier cu regnul animal,
Pentru că omul sieși a devenit călău,
Împins în bezna minții de un demon global!
...
Și sigur vom găsi câteva morminte
Ce ne-or părea ciudate și va vibra în noi
O coardă ce ne-aduce de undeva aminte
Că am mai fost pe-aici, dar nu așa de goi!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.