Îmi amintesc cum râdeam
La glumele tale răgușite
Și îmi părea atât de bine
De viața ce-o trăiam...
Îmi amintesc cum iubeam
Un suflet la secundă,
În ritmurile eternității
Ce-mpreună-o respiram...
Îmi amintesc cum ascultam
Șoaptele tale mute
Și imnurile dimineților în care
Îmi așezai rouă pe buze...
Îmi amintesc nopțile în care
Desenam cu mâinile tale
Peste chipurile stelelor migratoare
Mii de zâmbete călătoare...
Îmi amintesc cu lacrimi prin cuvinte
Cum mă priveai cu ochi sticloși
La porțile cărora am ciocănit,
Dar m-am tăiat în cioburile minții dezlipite...
Îmi amintesc de toate acestea
Și prea puține totuși... chiar nimic!
Când îmi dau, amuzată, seama
Că nu-ți poți aminti ceva ce n-ai trăit...
vezi mai multe poezii de: LarisaBalan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Va multumesc din suflet si va astept, cu drag, sa mai cititi din lucrarile mele!
LarisaBalan (autor)
duminică, 27 septembrie 2015
Foarte frumoasă, dar penultima și ultima strofă, sunt superbe !
mirimirela
joi, 24 septembrie 2015
Frumoasa privire in viitor. Nu te lasa pe tanjala si incearca sa traiesti tot ce simti ca e frumos.
stomff
joi, 24 septembrie 2015
Felicitari Larisa, am revenit cu placere pe pagina ta.
maria
joi, 24 septembrie 2015
Maestra finalulrilor neasteptate :) ...
Larisa , intotdeauna surprinzi cu finalul poeziei...Dar si constructia intregii poezii te poarta lin , te atrage de asa natura ca nu ai timp sa presupui care va fi sfarsitul ...de aceea este cu atat mai mare impactul :)
Ma bucur sa te citesc iar ,Larisa ...:)
Citind titlul poeziei...m-am dus cu gandul la cartea lui Erich von Daniken :)
Cu drag !
Adina Speranta
joi, 24 septembrie 2015