În inimă sunt vii, multe-amintiri
Acolo unde tainic le-am păstrat
Bunica mea, cu zâmbet în priviri
Cum îmi spunea poveşti c-un împărat,
Mi-aduc aminte şi astăzi căsuţa
Cea mică-n care eu îmi făceam jocul
Şi parc-o văd şi azi pe bunicuţa
Cum îşi punea la rame, busuiocul,
Ca să îşi dea şi izul şi aroma
Împrăştiind în jur parfumul lui...
Şi parcă văd şi-acum cu drag, aidoma
Din ramă, zâmbetul bunicului...
Eram copil.şi alintată-n braţă
Eu ascultam la glasul lui cel blând
Nici unde parcă nu găseam povaţă
Şi nimeni nu rostea ca el, cuvânt,
Bunica-l tot certa ca-n vremea rece
La gât. Fular deloc nu îşi punea...
-"O, bunule... tu ştii că viaţa trece
N-aş vrea ca sănătatea ta, cumva,
Să fie şubredă de la o simplă gripă..
Hai.. ia-ţi fularul şi nu fi căpos...!"
Aşa îl alinta a mea, bunică..
Zâmbind, el se simţea mereu, pompos...
Aşa era-n căsuţa mititică
În faţa ei erau un nuc şi-un tei
Şi-n casă torcea leneş o pisică...
Fugea.. când mă vedea în ochii ei...
Că n-o lăsăm să fure mai nimica
Şi-adeseori.. de coadă o trăgeam
Când mă vedea, blând mă certa bunica:
Era pisoiul ei.. de ani şi ani...
O, flori iubite-ale copilăriei mele
Ce înfloriţi ades în al meu gând
Privesc îngândurat spre mii de stele
Căci ştiu, acolo-n ceruri, aşteptând,
Bunicii mei, cu raze mii pe frunte,
Cu zâmbetul lor drag, cel din priviri,
Îmi spun.şi azi: -"Tu sfatul, nu-l ascunde,
Ci spune toate-aceste amintiri,
Ce le-ai trăit în vremi de bucurie
Când erai doar copil nevinovat,
Tu spune la ai tăi, ca ei să ştie,
Cum se jucau copiii, altădat..
Când n-aveau bani ca să-şi ia telefoane
Să stea cu ochii pironiţi în ele...
Că jocul lor era adesea, Doamne,
Şotronul.. şi visările le stele..."
Mai adă Doamne vremuri de iubire
Dintre părinţi, bunici şi nepoţei...
Să nu-şi lase copiii în neştire
Să se ocupe alţi oameni de ei...
Ci cu iubirea caldă de părinte
Şi cu blândeţea unui bunic sfânt...
Copiii noştri să ia toţi aminte
Frumos ca să trăiască pe pământ!
17.11 2015
vezi mai multe poezii de: danab