Soarele încet s-a stins
în vise de neatins,
Luând cu el multe tristeţi
să le înece-n dimineţi.
Prin oceanul înserării
curge plânsul neuitării,
Ducând focuri şi mister
spre tăcerile din cer.
Gânduri se prefac în şoapte,
se topeşte ziua-n noapte,
Strângând razele de soare
într-o rugă de iertare.
În cuptorul veşniciei
intră amurgul bucuriei,
Peste toate se aşterne
somnul stelelor eterne.
vezi mai multe poezii de: Stefania Petrov
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.