ANENCEFALII
De mult, de mult de tot, se hlizeau pe pământ inşi fără ţeste:
Îi cunoşteai după totala lor lipsă de frunte;
Mai sus de ochi aveau întinsă numai o punte,
Se etala baza craniului lor albă, cu creste.
Neavând creier, strigau mereu lucruri mărunte;
Trăiau dosiţi în râpi adânci, ca în poveste,
Mergeau pe mîini cu capul în jos, mişcări agreste,
Şi tropăiau când le venea să se înfrunte.
Unii au râs de astă şleampătă, dilie ciurdă,
Alţii miloşi, le deplângeau menirea cruntă;
Până când ei s-au săturat a fi deplânşii!
Au luat puterea, s-au dat mândri drept exemplu,
Au scos prelaţii, chipul strâmb şi-au pus în templu,
A devenit o mare cinste a fi ca dânşii.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.