În după-amiaza clară şi amplă, cât plictisul, traducere de Darie Novăceanu
când lănciile verii toride-s sfărâmate,
fantasmă-nchipuită de umbre-mi era visul,
cu miile pe şesul întins aridicate.
Amurgul plin de glorii, oglindă purpurie
era, cristal de flăcări, aruncând visarea
gravă-n nemărginirea antică din câmpie...
Iar eu, sonora grabă pasului uşure
simţeam, şi mai departe simţeam, răsfrânt în zarea
însângerată, vesel cântecul zorilor pure.
vezi mai multe poezii de: Antonio Machado
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.