Eu am băut din Apa Vieții-odată,
Cu sufletul însetat și obosit,
Iar inima îmi era întristată
Și nu credeam că fi-voi izbăvit.
Am alergat la oameni prima dată
Și-am încercat să le cer ajutor,
Dar inima nu mi-a fost mângâiată,
Aveau și ei, ca toți, durerea lor.
Mergeam prin lumea cea întunecată
Și nu știam, Isus, de Jertfa Ta,
Și nu știam că Tu m-aștepți ca Tată,
La cruce, că să-Ți predau viața mea...
În praful lumii am căzut o clipă
Și am strigat la Tine-n ajutor:
„Dacă exiști, Isuse, mă ridică,
Nu mă lăsa în lumea rea să mor!”
Și-un porumbel atunci a tăiat zarea,
Purtând cu el lumini din veșnicii...
Doar într-o clipă s-a deschis cărarea
Și printre lacrimi Te-am putut zări.
Cum Te-ai plecat și mi-ai dat Îndurarea,
Iubirea Ta și Harul înmulțit...
Mi-ai spus că la Calvar îmi e salvarea,
Pentru-al meu suflet, trist și obosit.
Eu am simțit Inima Ta, Isuse,
Cum mă striga pe nume ca să vin,
Să-mi torni în suflet bucurii nespuse,
Harul bogat și Pacea pe deplin!
Atunci, eu am băut din Apa Vie,
Iar inima, Isuse, mi-ai schimbat
Mergând pe calea către veșnicie,
Doar Tu mă ții să fiu mereu curat.
Tu mi-ai vorbit cu glas duios de Tată,
Când flori din cer în suflet ai presărat,
Și mi-ai șoptit: „La Masa Mea bogată
Un loc și pentru tine am păstrat!”
Îmi dăruiești mereu a Ta Iubire,
Ce n-o găsesc în lumea asta rea,
Și-mi dai aripi să zbor spre nemurire,
Ca-n ziua-aceea să Te pot vedea,
Să-ți mulțumesc cu-ntreaga mea ființă
Că m-ai cules prin Haru-Ți minunat,
M-ai pus în Carul Tău de Biruință
Și mi-ai șoptit: „Ești binecuvântat!”
----
Prietene, de-auzi acum chemarea,
De mii de ani ce-o face iar, Isus
O, vino azi! Nu amâna Salvarea,
E loc și pentru tine acolo, sus!
Daniela Banita
vezi mai multe poezii de: danab
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.