pămîntul e doar o metaforă a neantului • şi tu – o metaforă a morţii tale încă absente • una cîte una picură în stropi de tăcere multiplă singurătatea • tu însuţi ca o pagină pliată priveşti în toate direcţiile • îţi vezi străinul înăuntru – şi-ţi descoperi sufletul între şoaptele a două frunze • ele alunecă tăcute, una lîngă alta – şi tu odată cu ele • singurătatea te descompune în semne – transcendenţe în care nu te mai recunoşti • cadavrul tău e purtat în somnuri de alb – pliat, viu întuneric • monoschizofren mereu dublu • murind ai dovedit în fine destin – murind, te-ai dezlipit de ce nu încetezi niciodată să fii • dublul tău a ajuns la destinaţie – şi de-acolo te cheamă cu un zîmbet ironic • prezent nu poţi să fii decît prin propria ta absenţă • ochii tăi – bizare palori scindate salvate-n străfunduri de catastrofa comună a două ţărmuri naufragiate • toată această lungă cădere – verticală de solitudine • orfeu alb al dispariţiilor – scufundat în cîntec de lună • el se îndreaptă spre tot ce-l înstrăinează – vertical, între două frunze alunecînd paralele • da, lunecîndă tăcere între două morţi paralele • rezumatul unui labirint • zenit-nadir – cu inutilitatea ca rădăcină • întuneric pliat – înăuntru de panică expus în toate direcţiile •
vezi mai multe poezii de: Ara Alexandru Șișmanian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.