cel care se apleacǎ şi culege cu degetele în moale de melci
amintirea acelor ape proaspete ţîşnind mereu din primele
priviri • dumnezeu şopteşte în întîlnirea dintre tǎcere şi
aşteptare • şi aripa adunǎ ca o cupǎ toate zborurile • acele buze
rǎtǎcite cari ascultǎ – cum îngenuncheate între pietre negre
fantomele ar bea umbre şi ar profeţi • doar pete de aur dispǎrînd
mai risipesc speranţa ca pe o scarǎ a fumului • ce-i destrǎmare
sacrǎ prin care se strevǎd silabele şi chipurile sunetelor, iarǎ nu
prilej pentru a urca • solitarǎ asemeni unui spectru e calea unde
arde adevǎrul • un zvon inventǎ albu’ntre pǎduri • şi se desprind
din el ca nişte dansuri pieirile magice • dar iatǎ-l cǎzînd cu
mîinile ’nainte precum nişte flǎcǎri – pe el, reziduul
transparenţelor urcînd prin vidul aripilor lor înalte • cum poate
cuvînta aceastǎ gurǎ cu buzele zburînd aidoma unor aripi de
viziune în auz • şi cum se pronunţǎ aceastǎ absurdǎ tǎcere ce
adunǎ în juru-i aşteptǎrile • un suflu strǎbate iarba, îmbrǎţişînduse-n pǎduri • un suflu cuvîntǎ apa silabisindu-i toate moleculele
ca pe nişte ouǎ minuscule unde dorm labirinturi încolǎcite • un
suflu cîntǎ, pe cînd timpul vorbeşte • şi iarǎşi, acelaşi ochi îşi
ridicǎ pleoapele ca şi cum un glas adînc i s-ar desprinde de pe
retine – zburînd împotriva stolului de pǎsǎri care l-ar pǎtrunde •
cǎci cuvîntul trebuie privit şi chipul silabei se stinge’ncet în
aripǎ • focul e strǎfundul ce se cautǎ – cu miezul îndepǎrtîndu-şi
înǎlţimea • aducînd la suprafaţa valurilor cu flǎcǎrile lente
amintirea unui dans – de cel ce se apeacǎ încǎ neculeasǎ
vezi mai multe poezii de: Ara Alexandru Șișmanian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.