furibunzii nervi se încolăcesc – aidoma unor şerpi în jurul sufletului ce ţipă a liră • da, suferinţa se tîrăşte potecă • şi iarăşi nervii plîngînd se revarsă cărunţi din bătrîn • şi iarăşi coboară tristeţea în jurul colinei demonice – precum o singurătate ce s-ar învăţa cu sine • pasul adaugă ocol prin parfum • aripa adaugă argint salciei înclinate spre albastru • albul aterizează ca un mesager pe ierburi sălbatice – pe şoaptele verzi ale vântului • aproapele nimănui trasează o necuprinsă linie prin noapte • nu-i oare aceasta coarda incolorului cu plutirea-n presunet • nu-i aceasta lira inaudibilă – invizibilă – a lui orfeu • solitara tăcere a silabelor ce se visează imponderabil în copil • versuri de fluturi în colţul camerei unde amiaza lui nimeni se caţără pe luminosul ei sânge • o nouă aterizare a mesajelor printre copacii smulşi • exilată devastare mîntuitoare • şi-aceste lacrimi accelerate – mereu încetinite – deschizîndu-l pe pistruiatul puţin • pe pistruiatul – violatul – asasinatul – mereu – mereu mai puţin • deschizînd cutia unei destinaţii albastre • irevocabila oglindă nedefrişată unde se ascunde îngerul amneziei • îl întîlnesc uneori printre pietrele unor cuvinte cu insulă • printre avalanşe de pămînt sau exoduri stelare • secunde crucificate ori schelete nocturne • neghina nebună a unei nemuriri demascate • acum, cînd sfîrşitul se descompune întins pe drapelele perimate • hrănindu-se abia cu buruienile unor flăcări insolubile • cu un frig fără cheie • cu bulgărele tot mai uriaş al căluşului – ce-am devenit •
vezi mai multe poezii de: Ara Alexandru Șișmanian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.