zeul suflă ca-n sticlă prima lui lacrimă şi-o preface-n vioară • ah! sfîşiere înceată – cum cînţi • acelaşi e nimeni – cu cine • acelaşi prin timp e inelul cu care urc cu ecouri prin cerc • acelaşi e unicornul ce mă străpunge cu porţi din toate direcţiile • cel mai puţin mă caut în limită – cel mai mult în absurd • cu papagali nocturni îmi scad în lacuri de lacrimi dorinţa • nimeni mereu minus celălalt – reîntoarcere mereu minus lucru • există forme ale nebuniei care-s mînii – friguri de litere • monoschizofrenia e o rană albă – o fisură în ţipătul palorii • coşmar cu rugi de chirurgi – pentru ce plagă nevindecabilă • doar murindă pasărea poate cu-adevărat să zboare • doar albit de avis – gardul spre care mă pierd îmi zgîrie infinitul • îngerii cu aripi de cireş – plutesc ramuri de zâmbet • semnul infern interoghează din întîmplare pompele funebre • şi iată-ne-n fine acasă cînd catastrofa a răsfoit un aionion de acoperişuri – un aionion de negru de marmură • şi cînd contemplînd silueta străinului de pe aleea cimitirului îngropată în verde – putem pur şi simplu exclama: “dar e nebun!” • da, cînd luna ne ia în fine locul în creier – ia subit locul creierului • şi putem deodată să strigăm – străbătîndu-i în salturi neverosimile depresiunile filmate cu încetinitorul • “un pas mic pentru umanitate – dar ce săritură în gol pentru om” •
vezi mai multe poezii de: Ara Alexandru Șișmanian