uitare vînată adânc printre migrene de iarnă • amnezie abandonată într-o nacelă de rodie – prea sus pentru degetele mele • poate vînătaia roz cu şorţuleţ lilial – m-a despărţit dintr-o dată de ochiul meu rubicond • poate o fetiţă cu cîte-o foarfecă în fiece mînă – înainta decupîndu-se din albastru – separîndu-se de tot ce n-o săruta cu întuneric • abolindu-se cu viscerele visătoare în noapte • cu buzele rătăcite în sidef mă întreb – mă întreb cu naşterea întîrziată în scoică • mă întreb dacă ea – cea atît de bogată în fără • n-a zburat violată înfrunzit de vreo ramură • îngălbenind cu absenţa-n silabe – spumă de stufos şi verzui • mă invocă infernul pe un epolet cu patină • obstinat sărut într-un stacojiu fără coajă • lacrimile ţipă cu ţepii de ghiaţă – în inima mea unde numai inutilul e suflet • aripile mă contemplă cu genele frînte – şi sînt tot mai străin aur topit • ce mi-a mai rămas pe mîini din sânge de stea – din livida spumă a dinţilor • nici un basm cu pămîntul minciunii în gură • nici o peşteră de ascuţit aripi • şi din nou mă întreb – ascuţindu-mi abisul ca să măsor absurdul înălţimilor pierdute • cum de mă desfac fără să mor – singur printre bucăţile mele ce se uită la mine – se uită la mine uitîndu-mă • şi cum mă împing – cum mă împing – cum împing bolovanul ce-am fost • refuzînd să mă rostogolesc înapoi – refuzînd să mă împing înapoi • refuzînd, refuzînd să mă rostogolesc • refuzîndu-mi ochiul rubicond precum o decoraţie • şi descriindu-mi clipă cu clipă – clapă cu clapă – gesturile • acum – că îmi scot coroana de spini din jurul capului inimii • cobor de pe crucea unde durerea mea e mereu şi mereu crucificată • îmi scutur din palme rugina amurgită din cuie • şi urc pe stînca de furie – pe stînca de damnare – pe stînca de frig intransigent • spre vultur – spre vultur – spre vultur – eu prometeu •
vezi mai multe poezii de: Ara Alexandru Șișmanian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.