Sunt ofilită şi mă doare,
am fost cândva încântătoare.
Prietenii curte-mi făceau
şi unii-n taină mă iubeau.
Eram cochetă, răsfăţată,
râvnită, mândră, rafinată.
Sincer, pledez nevinovată,
pe-atunci eram imaculată.
Arar, în nopţile cu lună,
doresc să fim iar împreună.
Aştept, dar totu-i în zadar,
tu ai plecat şi n-ai habar!
Acum, trecutu-ndepărtat
îmi pare un vis estompat.
Să te urmez n-aş fi putut,
aveam o fiică de crescut.
Să joci la loterie-nvaţă,
când nimeni nu te mai răsfaţă.
Deci, fă hazardul, circumstanţa,
să-ncline uşurel balanţa.
M-am resemnat, însă e greu,
o ştie doar sufletul meu.
De aceea, voi - amicii mei,
să nu rămâneţi singurei!
Copiii-şi trăiesc viaţa lor,
daţi frâu liber viselor!
vezi mai multe poezii de: miana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Tare frumoasa poveste! Mi-a plcut mult!
stomff
vineri, 25 septembrie 2015