Ceaţa mantia-şi întinde,
a mea inimă cuprinde
şi trec stoluri de cocori,
pe sub cenuşiii nori.
Aripi negre fluturânde,
inimi triste, inimi blânde,
suferind în astă viaţă,
pier stingându-se în ceaţă.
Doar pe vârfuri, sus în plopi,
frunze mai tresar uşor
şi-amaru înecat în dor,
se-ngână-n freamătul lor.
Negru, sumbru e pământul
şi puternic suflă vântul,
ceaţa este fumurie
şi mă chemă, mă îmbie...
Liniştea mă copleşeşte,
şi-n noapte mă urmăreşte,
dar acolo, al meu drag,
mă întâmpină în prag.
Braţe strâns înlănţuite,
inimi de amor zdrobite,
încleştarea e firească
ceaţa vrea să ne unească.
Mă doreşti, şi vreau, ştii bine,
să fiu mereu doar cu tine.
Peste trunchii de copac,
trec aripi de liliac.
Şi tu eşti acela care
îmi fură o sărutare...
vezi mai multe poezii de: miana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
foarte frumoasa,miana..
cu drag,
danab
joi, 17 septembrie 2015
Simt bine versurile tale.
dorin
miercuri, 16 septembrie 2015