De nicăieri țâșnesc arpegii de vioară
Spre largi monotonii nevindecate.
Seninul din văzduh începe-ncet să moară
Pe-arcușuri de amurguri parfumate.
Culeg solfegii din extazuri mute
Le curăț de rugină, de teamă și de spini,
Ca pulberea de stele din nopțile tăcute
Le-așez în portative și-n ordinea din crini.
Cu cer însămânțez păduri de sentimente
Rup din stejarii tineri nervuri, auz și glas
Să-mi lăstărească-n suflet trăiri efervescente
Rostite-n andantino cu limbile de ceas.
Urc și cobor în bolte măsuri sincronizate
Cu clopotul din turla unei biserici goale
La mine-n piept bat tobe și cântă pe-nfundate
Un saxofon cu suflet și note tropicale.
Do, re, mi, fa, sunt parcă un fel de jurăminte
Rostite ca o taină din care brazi se-adapă.
O ciocârlie cară din lut alese cvinte
Cerând pentru o noapte și-o zi un strop de apă.
Ars Cantus se numește această sfântă rugă -
O întâlnești la îngeri, la stele și la miri
O cântă dimineața și mierlele în luncă
Dar eu o cânt ca odă eternei izbăviri.
vezi mai multe poezii de: nichodin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
...ca un balsam pentru suflet. Foarte frumos.
Mulțumesc.
Anisoara Iordache
vineri, 03 iulie 2026
Splendid!
laur1435
joi, 02 iulie 2026