Zori - Arthur Rimbaud
Adăugat de: Gerra Orivera

Am îmbratisat zorii zilei de vara.
Nimic nu se clintea înca pe fruntea palatelor. Apa era moarta. Taberele umbrelor nu paraseau drumul de padure. Am umblat, trezind rasuflarile vii si caldute, iar nestematele îmi aruncara priviri si aripile se înaltara fara zgomot.
Primul pas l-a facut, pe poteca napadita de raze proaspete si înca palide, o floare care-mi spuse cum o cheama.
I-am râs balaiului Wasserfall ce se despletea printre brazi: dupa coama-i argintie, o recunoscui pe zeita.
Ridicai atunci valurile, unul câte unul. Pe alee, scuturând bratele. Pe câmp, unde o dadui în vileag cocosului. În marele oras, alerga printre clopotnite si domuri, iar eu, gonind ca un cersetor pe cheiurile de marmora, o fugaream.
În partea de sus a drumului lânga un crâng de lauri, am împresurat-o cu valurile adunate în urma ei si i-am simtit putin trupul matahalos. Zorii si copilul se prabusira la poalele crângului.
Când m-am trezit era amiaza.

vezi mai multe texte de: Arthur Rimbaud