Lumini de noapte oglindite-n lac,
Mirosul târziului şi singurătate
Plus eu, rătăcit pe alei de parc
Minus, posibila oportunitate.
Privesc orologii constrânse-n decor
Să afişeze paşi grei lăsaţi de timp
Peste răni vindecate ce încă mai dor
În pulsul cromatic de prim-anotimp.
Prea le conjug pe toate la singular,
Şi parcă îmi înţeleg viaţa ca pe o farsă
În bezna vieţii mele neexistând un far,
Nici sentimentul paşilor în doi spre casă.
De gât cu viaţa mea mai trec
Prin noaptea marilor dureri,
Şi mă demasc doar unui bec
Vagabondând spre nicăieri.
Rămân candelarul ce-aprinde geana
Mijitului timid, în zori confluenţi,
Şi-mi strâng -de frig- la guler, haina,
Cu dorul chipului tău, în suma de tristeţi.
Dimineţi cu fum de frunze arse,
Dimineţi despărţite de Lună
Minus noi, prin cuvinte rămase
Nespuse, la tot ce urma să se mai spună...
vezi mai multe poezii de: Cristian Neagu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.