Au îngălbenit castanii,
lumânări ce pâlpâie
la umbra timpului.
Vântul le duce ultima suflare
pe buzele iubitei toamne.
Pe sub frunzele lor, îmi plimb dorul
ruginit de atâtea anotimpuri.
Scutur puțin verde în sufletu-mi adormit
să port cu mine veșnicia –
haină nedemodată.
Pe sub ramuri, trec două raze
ținându-se de mână...
Iubesc castanii –
firavă speranță de parfum!
Mă ridic pe vârfuri
ca-ntr-un balet de toamnă
și datorită lor ating cerul.
vezi mai multe poezii de: Lavinuk37
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.