Întind o mână şi culeg luceferi,
Iar din adânc desprind cristalul pur
Şi ape negre-am strâns jur-împrejur,
Să-mi crească anii luminoşi şi teferi.
Tot culegând, fărâmele se-adună,
Bucăţile de piatră mă cuprind,
Mă-mpresură, mă-ngroapă ca-ntr-un grind,
Nisip uitat în inutilă dună.
vezi mai multe poezii de: Aurel Pastramagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.