Autodafé - Gerra Orivera
Poezie adăugată de: Gerra Orivera

    luni, 21 martie 2016

*lui C.A. depozitarul ereziilor somptuoase*

”au coloana”
țipă ființa
scufundată în leșie pân la umăr
singură în hăul nopții
cine să audă zeii dorm și nu le pasă scrâșnetul
ciobește colții
printre umeri lupii fug în haită

din țâțâna vieții scuturând amarnic ramuri în ciclonuri
brumăresc sefire
frâng elipse în pătrar de lună
pe saltea de ruguri colțuroasă luptă
în atom de rai

se-ndoaie pe urlet și trunchiul de cer
ca o rugăciune

înspre șale mișcătoare nisipuri își preling
astralele clipuri
zgrumțuroasa iubire și se dor
sticlos ca o moarte-n pahare de lavă pe buză de jar
făptura prăvale
în cartilaje dragonii topesc plasa tampon
bântuie fantome prin tranșee de oase e pustiu și năprazne de ger
nici un înger nu se mai respiră
doar durerea semnează cu gheare de foc
calota de gheață a numelui său
cu vuiet se crapă

printre atrii de dor
spărgătorul ursitei despică-n șpanuri acide limba-nțelesului

sublim mobilată partea concavă a frontului își dezvăluie
punctul nevralgic

ușa vieții sale
doar un gând descuie
să-și ridice ziua ca pe-o cruce în spate
în genunchi pe coate sisif
nicicând nu se moare
un crepuscul cântă
strălucirea un eșec acunde în clipita-i dulce
din păstaie veșnicia râde
trucu-i reușit

”au coloana”
țipă ființa prinsă-n teascuri
suferința-i tot mai mare

hapurile zac în tindă sub o pânză de păianjen

bolovanul crește muntele se surpă
n-a fost niciodată
decât în pupilă
joc de reflectări și spaime

între vertebre
golgota
se zbate în piatră să-și mistuie cerul

răbdătoare așteaptă răstignirea jerba roditoare

efemerul doare
ultimul piron moartea încă nu și-a înghițit



vezi mai multe poezii de: Gerra Orivera




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Asta-mi place, că știi, Andrei! Hihihihi...șî nu-i vorba de ghiceală, îs sigură! Cu drag.
Gerra Orivera (autor)
marți, 22 martie 2016


In centrul sferei al carei centru e pretutindeni in acelasi timp. Cu mult drag
stomff
marți, 22 martie 2016


Hihihihi....chiar de nu trece Andrei, asta nu înseamnă că nu simte nimic! Eu personal cred că veșnicia coborâtă în efemer își filigranează simțirile, ca experimentarea ”vederii” de la pădure la copac! Iar acel ”a nu simți nimic” poate fi mai sfâșietor decât orice durere! Eminescu spunea undeva: a iubi și a nu fi iubit poate fi chinuitor; dar a nu putea iubi, nu există chin mai mare! (Citatul e aproximativ - din memorie) Eu am experimentat și aceste stări, deci nu arunc vorbe! Că în alte dimensiuni ceea ce numim aici ”sentimente” pot îmbrăca cu totul alte straie energetice, de acord! Chestie de percepție, mai mult sau mai puțin expansionată! Dar așa, percepem și pământul ca fiind nemișcat nu??? ”Și totuși se învârte” - este abjurarea asupra căreia acum nu mai există îndoială!.... Deci... pe care din punctele razei ne situăm în sfera perfectă a existenței???? hihihihi.......
Cu drag
Gerra Orivera (autor)
marți, 22 martie 2016


Intotdeauna efemerul doare caci vesnicia nu simte nimic . Ea nu trece.
stomff
marți, 22 martie 2016