- Cuvintele s-au prăbuşit deodată
Deşi din ele-am construit cândva
O lume cu metafore brodată,
Doi egocentrici. Cui îi mai păsa
Că n-avem timp şi nici măcar un spaţiu
Delimitat de zei sau de hazard,
L-am lecturat o vreme pe Horaţiu
Întinşi pe canapele de brocard.
Şi dragoste făceam în poezie,
Dar nu de-amorul artei, din plictis,
Ci dintr-o necesară nebunie
De-a merge doar pe sensul interzis.
- Cuvintele s-au revoltat, femeie,
Îmbracă astăzi strai de borangic
Și-mpodobesc Dumbrava-n curcubeie
Din flori de maci făcând un mozaic.
Dezbracă noaptea stele căzătoare
Ce se scufundă-n lacul argintiu
Și construiesc pe valuri reci altare
Să ne aștepte-n zori, dar nu mai știu
Să mă transform din rouă-n poezie
Ca-n primăvara primului sărut.
Învață-mă, că versul tău mă știe,
Să pot zbura înalt ca la-nceput!
Liliana Trif & Ioan Grigoraș
vezi mai multe poezii de: nutzu