BALONUL
De mult, de mult de tot, oamenii primitivi,
Purtând pe umeri ghioage şi blănuri de la fiare,
Văzură un balon coborând drept din soare,
Când roşu stacojiu şi când verde oliv.
Acela dintre ei ce-ndrăzni să-l pogoare
Se trezi în hlamidă pe loc, fără motiv;
Solemn, el îl trecu fiului său costeliv
Şi toţi îi aclamară cu cinste foarte mare.
De-atuncea mulţi cu foc râvniră mingea vie
Ce lunecă din mîini lucioasă, străvezie;
Dar tuturor, pe rând, balonul le-a scăpat.
Pluteşte peste capete săltând provocator,
Ei ştiu că-i de neprins, dar fascinaţi îl vor
Şi-n veci ei pentru el s-or bate... şi se baat...
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.