Poate geana peste geană ca să-mi uite chipul tău
Dar prin întuneric iară te zăresc şi-mi pare rău...
Te-am lăsat a nimănui, lacrimi poate ai vărsat
Iar prin poarta larg deschisă cineva te-a consolat...
Acum eşti pe valuri care largului te-ndepărtează...
Orişice aş spune acum pentru tine nu contează;
Crezi că valul este mare ești în barca potrivită
Nu vezi că vâsleşti în valuri şi de vâsle folosită!
Glasul meu pierdut e... printre spumele din mare
Doar un pescăruş îl țipă rătăcind buimac spre zare;
Barca-mi răsărit aşteaptă după tristul roş' apus
Dar cuvintele-s rostite... Ce-ar mai fi acum de spus!?
Algele uşor se-adună pe nisip precum un şal
Unde trist privesc la barca legănată de un val...
Val ce leagănă cuvinte despre brațe: să cuprindă
Pe femeia care pare... că de dor e suferindă...
03.04.2017
Revizuit: 22.03.2019
vezi mai multe poezii de: Emilian Lican
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.