BASMAUA ALBASTRĂ
Cu basmaua albastră peste părul bălai,
Fata strângea pe frunze în paner coarnă, mure ...
Atâta de frumoasă, când venea în pădure,
Că toate vietăţile o-nconjurau, alai.
Dintre toţi, lupul însă nu mai putea să-ndure;
Aşa-i era de dragă fata ruptă din rai,
Că într-o zi, cu lacrimi în ochi de te mirai,
El dragoste eternă s-a apucat să-i jure.
I-a promis să o ducă pe braţe-ntr-un castel
Şi-aşa cum a promis a luat-o cu el
Şi-au trăit fericiţi alături neîntrerupt.
Urmaşii lor şi astăzi se mai nasc pe pământ,
Au chipul străbunicii, la fel de blând şi sfânt,
Dar sufletul cel negru dintr-înşii ... e de lup.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.