Bătaie de ceas - Ursu Marian Florentin
Poezie adăugată de: Ursu Marian Florentin

    miercuri, 25 decembrie 2019


BĂTAIE DE CEAS

de Marian Florentin Ursu

*



Pe aleile vechi mă simt tot mai stingher
Când începe-un acum se termină un ieri
Nu mai pot nici să iert nici să mint nu mai pot
Te-am iubit nelumesc, te-am iubit peste tot

Sunt prăpăstii în jur dar tu nu le mai vezi
Iar când totul e alb, ochii-ți sunt tot mai verzi
Eu te vreau cel mai mult când ai umerii goi
Și în anii ce vin și în cei dinapoi

Să nu spui nimănui câtă liniște e
Peste-un alb ca-n poveștile antarctice
Dar să-mi spui mie totuși cam cât mi-a rămas
Din bătaia de tun, din bătaia de ceas

Când te-mpiedici de aripi n-ai unde să cazi
Și din ieri ne-a rămas numai ziua de azi
Dar îmi sună a clopot din necunoscut
Și plutesc caii albi peste-un câmp absolut

Sunt viclean și flămând și-ncă te mai iubesc
Și aici și pe-un glob tot mai nepământesc
Dar să-mi spui totuși astăzi cam cât mi-a rămas
Dintr-un dangăt de clopot și din toaca din ceas



vezi mai multe poezii de: Ursu Marian Florentin




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.