Prin locuri fară iarba, pe-un șes întins de zgură,
Când îmi spuneam odată durerea la natură.
Iar gândurile mele, ce-aiurea rătăceau,
De inimă pumnalul tăios și-l ascuțeau,
Văzui că-n plină ziuă începe să se pună
Deasupră-mi un nor negru, funebru, de furtună,
Ce aducea o ceată de demoni vicioși,
Părând pitici din snoave, ciudați și sângeroși.
Să mă privească rece au început deodată
Și, cum grăiește lumea despre-un nebun pe stradă,
I-am auzit vorbindu-și în șoaptă între ei
Pe când schimbau ocheade și semne câte vrei.
-Să-l contemplăm în voie: e o caricatură
Ce vrea să fie Hamlet la chip și la postură.
Cu ochii-i șovăielnici și părul lui zburlit.
Nu este oare comic acest nefericit,
Bufon de trei parale, ridicol gură-spartă
Care își joacă rolul cu suficientă artă
Și-și vrea compătimită pretinsele-i mâhniri
De vulturi și de greieri, de râu și trandafiri,
Ba chiar de noi, autorii acestei mascarade,
Spărgându-me urechea cu sute de tirade?
Aș fi putut (orgoliu-mi era până la nori
Și îmi punea mulțimea de demoni sub picior)
Să le azvârlu-n față sfidarea mea supremă,
Dacă n-aș fi văzut-o în ceata lor obscenă
-Cum nu păliră-n ceruri arunci toți sorii vechi?-
Pe zâna vieții mele, cu ochii-i neperechi,
Care râde cu dânșii în cor de-a mea durere
Și-i dăruia cu câte-o murdară mângâiere.
traducere Octavian Soviany
vezi mai multe poezii de: Charles Baudelaire
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Când râde- o fetișcană de- o crâncenă durere
A unui melancolic plesnit fără de vrere
De- o dragoste tăioasă pentru doi ochi vicleni
Cerul se va închide în norii suri și terni.
Și dacă fetișcana își simte răzbunarea
Din cerul furios ce își închide zarea
Degeaba murdărește cu mângâieri dorința
Băiatului ce știe acum ce- i suferința.
Sfidarea lui supremă revarsă din privire
Puterea împietrită în crunta lui durere,
Învingătorul zâmbet pe fața mai senină
Trage pe sentimente uitarea drept cortină...
Ina M.
luni, 10 august 2026