BEŢIVANII
Nu-s niciodată goale acele hrube stranii
În care posedaţii, în fumul de ţigară,
Stând prăvăliţi la mese cu greu se văd de-afară,
De parcă nu se mişcă din locul lor cu anii.
Se laudă, se-ngâmfă, se blestemă şi zbiară ...
Sunt toţi, pentru o clipă, de aur ca sultanii;
Asta e tot ce fac în viaţa lor cu banii
Pe care îi câştigă prin munca lor amară.
Pe feţele de masă, mai niciodată albe,
Cu timpul se adună nenumărate halbe,
Fără ca să le stingă setea nesăţioasă.
Când ies la miezul nopţii, mergând pe trei cărări,
Şi aerul cel jilav pur li se pare-n nări,
Copiii nu se-ntreabă de le-au cinat acasă.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.