Bolero
...
La început timid, de-abia de se aude
Al sufletului sunet ce răsare
De pretutindeni și ca de niciunde.
E singur și speriat, apoi, parcă mai tare
De nicăieri, un altul îi răspunde,
Domoală legănare de val atins de vânt,
Cu-o adiere lină, blândă mângăiere
Mai multe-ncet coboară,
Un flaut și-o vioară spre boltă se avântă,
Suflete ce cântă, cântă și-nfioară
A viselor tăcere!
Și suflete se-adună
Să cânte împreună,
Însă doar ecoul, va să mai rămână
Să fie peste timp scânteia de lumină
Din care se-ntrupează subtil, o balerină,
Suflet ce dansează pe ritm de bolero!
...
Eram noi doi, o taină și-un mister
Și ne priveam de parcă ne știam.
Și-n aceiași lume cu timpu-i efemer
Venisem și-nfloream.
...
Înfloream aici în lumea asta nouă,
Unde viața se scurge, trecătoare
Precum din zori, puzderia de rouă
Se stinge sub sărutul razelor de soare!
...
În tine eu vedeam acea floare de crin
Albă, delicată și plină de lumină,
Care mai târziu avea să îmi devină,
Foc mistuitor, dorință și destin.
...
Astfel, de-a lungul vieții, oriîncotro
Destinul se îndreaptă să ne împlinească,
Totul se petrece în mica lume-a noastră,
În ritm de bolero.
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.