Mă-ntrebi a cui poruncă-anume
Limba smintitului aprinde?
Să dăm cu-al vorbei zar
Precum grădina mea
Cu mirt şi chihlimbar
Abia, abia, abia.
Să trăncănim, de vrei,
Cu ce ceremonie
Sunt frunzele de tei
Stropite cu lămâie.
Acele lunii, cine
Le lăcrimă-n vergele,
Printre ecluze pline
De geam cu jaluzele?
Şi flori îmi presără
Pe preşul de la uşă?
Scoruşul scutură:
Cursivă jucăuşă?
Ai să mă-ntrebi: dar cine
Dă lunilor lungime?
Şi cui mărunt nu-i pare
Nimicul şi îl doare?
Şi cine-n arţar, prostul,
A pus atâta fast,
Şi nu-şi părăsi postul
De la Ecleziast?
Şi buzelor de dalii
Ai să mă-ntrebi – din humă -
Cine le suflă: „Gata,
Căzu şi-ntâia brumă!”
Iar frunzele răchitei
Pe-alei, pe la spitale,
Le vântură pe dale?
Zici: cine porunceşte?
Păi, zeii cu firi crunte,
Puternici peste fleacuri,
Stăpâni peste-amănunte.
Ghicită-i bezna morţii?
Nu ştiu, dar viaţa, doamnă,
I-atât de-amănunţită,
Ca liniştea de toamnă.
Traducere de Marin Sorescu
vezi mai multe poezii de: Boris Pasternak
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.