Îmi plânge un os în parfumul florilor de tei,
Printre alte lacrimi mai mici, opaline, cafenii.
Stele galbene în rădăcinile de stejari – vinuri și gânduri;
Aripi de aur, fluturi, picuri de ploaie, pești albaștri,
Săgeți către vizuini de șopârle.
Mâini ridicate precum podoabe rămurite, lăcrimare,
Verighete în ziduri de argint depărtate, în mijloc, o fereastră de catedrală.
Din lemn de plop cu gratii dreptunghiulare, dedesubt bancă stacojie și ficuși cu rod portocaliu,
Copci în gheață de râu săpate de fantome ciumate.
Cețuri, oglinzi negre ies din burlane enorme de fum,
Clepsidre răsturnate, triunghiuri roșii și mături căzute în lut;
Toți șerpii într-o cutie, strigoi ce din moarte albesc un capac,
Cercuri de foc și tauri fără ochi, orbi, ouă în cavernă,
Ouă de păsări ciripind din neant, cu betele lor coarne.
Pescari cu găleți pline de sânge, cu bretele de argint și mustață istorică;
Stânci în nămol și doi corbi pălăvrăgind de-un vis ce-a curs dintr-o venă, la Constanța.
Țurțuri se scurg prin vânătul fum, forfecând o turlă cu îngeri.
E liniște acum in Cetatea de Pixuri, un cuc își dirijează un vechi cânt,
În saci de alamă un cerc roșcovan, împrejmuiri de epoci cu elice;
Într-o școală turcească, Moscheea AzizYie, stâlpi de nunți,
Din fier dungat, un noiembrie însângerat îmi întinde o toartă.
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.