Oboseala adormitǎ,
În ispite echivoce,
Zgârie dorinţa oarbǎ
De blestem pentru fantome
Ce mǎ bântuie în noapte,
Subţiind tristeţea-n voce
Cu ecouri sfâşiate
De-amintiri autonome.
Dumnezeu se plânge rar,
Robindu-se în mine des,
Strǎpuns de o tǎcere grea,
De la sine înţeles.
Bucuria înfloreşte
În extazul pentru Duh,
Trântind simplu blasfemia
În potire de nǎduf,
Din care sorb numai ,,sfinţii”
Cu suflet de cer lipsit,
Vindecaţi de-o lacrimǎ
Misticǎ de la-nceput.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.