Ești leacul meu cules din vișini cruzi, când te pătrund cu ochii beți de nemuritor amor, un fluier de
Zăpadă picură pe note și toată valea se aburește.
Mi-e așa de bine de-o vreme de nu știu încotro
s-apuc, să vin la tine, poate e prea devreme
iar înapoi nu știu ca să mă mai duc.
Ești Zeul meu venit din mările pustii, albastre
Și părul tău îmi pare că-i din mătasea satelor desprins.
Demult visam să-ți fiu în noapte femeia inventată cu pete mici de sânge galben.
În jurul meu un coș de flori și muguri și parfumuri;
Tu ai născut un paradis de când vibrăm la fel.
Mă văd într-un alcov căprui cu tine bărbatul meu albastru.
În stânga și în dreapta mea văd cufere cu lână
Și văd prosoape moi din puf și e plin de porumbei.
Ah, fața ta mă-nnebunește, așa frumos îmi ești
Și pilea ta de catifea cu stele sidefii,
Parcă-s pe alt pământ mai bun, fecund, vrăjit.
Aici sunt frunze rozalii și sunt copii ce râd,
Războaiele sunt doar trecuturi, trecutul este o bufniță.
Suntem un singur suflet acum, întreg, nepieritor, ai să-nțelegi tu mult..
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.