Printre florile grǎdinii
Cu mirosul
De havanǎ
Deranjându-şi
Toţi vecinii
Rǎsǎri o buruianǎ.
Era verde,
Deci cu viaţǎ,
Şi-şi fǎcea planuri
Mǎreţe
Acceptând câte-o povaţǎ
De la buruieni
Mai creţe.
Brusc,
Cu multǎ violenţǎ,
Nişte degete de soi
O smulse
Cu violenţǎ
Aruncând-o la gunoi.
Câte planuri
Ticluite
De o biatǎ buruianǎ
S-au curmat
Pe negândite
Transformându-se
În ranǎ.
Cine ştie,
Dragǎ Doamne,
Ce se va-ntâmpla
Cu noi,
Bǎnuim cumva
Ce toamne
Ne vor duce
La gunoi?
vezi mai multe poezii de: samoila