Stau privind cerul ce-absoarbe nori titanici, călători...
Zori fierbinți întind lumina, săgetând roșii cocori!
Câmpul mi-a rămas același, respirând prin maci și grâu;
Mănăstirea-și curge toaca încrețind apa-n pârâu;
Primăvara mlădioasă mă pictează-n albe flori,
iar fânețe nălucinde îmi trezesc ochi cântători;
Dimineața bob de rouă îmi așterne pe pământ,
inorogi - plutinde coame - zboară pe aripi de vânt;
Păsări magice îmbracă straie scumpe de-mpărat
prin poienile-nflorite, unde frunze moi se zbat;
Pietre mari și rotunjite scaldă timpul prin torent,
lostrițe pândesc scânteia prin tumultul transparent;
Umbre calde și-arămite mă adorm sub stejăriș
- ciute mici, catifelate, trecând gânduri pe furiș;
Soarele-și ascunde jarul peste-un deal de asfințit,
ca grăuntele de pâine ce s-a copt și-a nemurit!
vezi mai multe poezii de: gabriel cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
!
narcispurice
joi, 19 noiembrie 2020