Ca murmurul de apă lină
Ca murmurul de apă lină
Al unui izvoraş curgând,
Astfel e Dragostea Divină
Din lumea cerului senină,
Cu jarul Ei de foc arzând.
Cum curge-n şipot la vale
Spălând pietrişul întâlnit,
La fel şi Dragostea în cale
În imnuri sacre-n osanale
Spală pe-acel ce a greşit.
În susurul blând şi subţire
Ea poartă dorul cel curat,
Şi duce veşnica amintire
Prin mii de râuri de iubire
A rănilor, ce Le-a purtat.
În Ghetsimani şi judecată,
Şi pân-la muntele Calvar,
S-a aplecat osândei dată
Şi a băut sorbind-o toată
Golindu-Şi paharul amar.
Şi-n toată sfânta veşnicie
Va fi de-apururi cercetată,
Ca cea mai bună mărturie
Ce-a adus lumii armonie
Prin lupta dusă şi purtată.
Totuşi, Ea nu se va sfârşi
Prin cercetări în studiul ei,
În timp ce oamenii-or trăi
Şi-n Ea mereu vor investi
Mărind puterea Dragostei.
Prin tot sublimul Univers
Cu zeci de mii de Galaxii,
Va străluci dorul neşters
Pururea, în eternu-i mers
Al Dragostei, din veşnicii.
Flavius Laurian Duverna
vezi mai multe poezii de: Duverna
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.