“Nu mi-e foame, căci fericirea se hrăneşte din ea însăşi.”
Mihail Drumeş
- Să nu mă-ntrebi când ochii se aprind
Asemenea cărbunilor din vatră,
Visând, prin câte fantezii colind
Sau ce ascund sub sânii mici de piatră.
Iar când mă iei în braţe pe-nserat
Şi mijlocu-mi încolăceşti alene,
Privirea strălucind ca un agat,
Te-ar ţine prizonier închis sub gene.
Atât de fericită ca acum
N-am fost nicicând sau nu-mi aduc aminte
De unde-ncep poveştile sau cum,
Dar ştiu că n-au nevoie de cuvinte.
- Te simt în pieptul meu arzând mocnit,
În nopți pustii dansezi ca vâlvătaie,
Ești focul viu pe care l-am dorit
Sătul să rătăcesc mereu prin ploaie.
Te-am așteptat din vise să cobori,
Mijlocul fin să ți-l cuprind în versuri,
Să gust din sânul tău, plin de fiori
Să dăm iubirii noastre mii de sensuri
Și fericirea s-o-mpărțim la doi,
Trăind pe-aceeași filă de poveste,
Pe-o margine de lac, într-un zăvoi,
Iubirea noastră zi de zi va crește.
Liliana Trif & Ioan Grigoraș
vezi mai multe poezii de: nutzu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
grazie, Gabriela...
nutzu (autor)
miercuri, 30 noiembrie 2016
Ce frumos...!
Panait Gabriela
miercuri, 30 noiembrie 2016