arsuri pe palma amiezii,
umbrele stâlpilor de iluminat
sorb cu nesaț lumina
gândului binevoitor/
ca un adagio, desprinderea.
întrebările se sparg
de zidul tăcerii;
prin spițele roții,
doar vântul unduiește
singurătatea/
ca o variabilă cuantică, entropia.
privind prin oglinda
arzătoarelor așteptări...
frâurile timpului îs
aruncate/
ca un răgaz, o amintire plăcută
căutând
o pală de răcoare,
câteva geoglife ne îmbie
să scrutăm înălțimile;
ca o explicație metaforică, mitul.
întâmplare scufundată-n
predicții;
relația cauză-efect își schimbă
orientarea/
ca o sugestie, războiul temporal.
viitorul și trecutul
au altă turnură.
cronovizorul distorsionează
tâlcul cuvintelor-
ca o frână, duplicitatea.
prin capcanele visului
arșița verii-și
ondulează lâncezeala;
tot mai încurcați în lanțurile
materiei,
pierdem elanul zborului/
ca un imbold, despătimirea.
vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.