Ca un copil...
Mă rătăcesc într-un glas de copil
unde șuieră tăcerea în gară
ca să plece să culeagă roadele timpului meu nesfârșit ...
Îmi pun la uscat clipa
și nu las vântul să o bată cu palma privirii,
dar aprind soarele cu focul inimii
și îi strâng lumina în piept
ca să mă conducă în cerurile pline cu îngeri.
Mamă! – Ca un copil mă urc pe colțul lunii și iată!
Aștept alte Căi Lactee ca să le sărut ramurile inimii,
dar Luceafărul serii, privește la mine cu jind!
Învață-mă, învață-mă
să pironesc dumnezeirea în cuvinte, ca să strig:
Cunună cu mine drumul infinitului
și lasă reper o stea
că m-am rătăcit în neantul de vise
unde s-au prins de braț Universurile.
vezi mai multe poezii de: emaanastasia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc!
emaanastasia (autor)
joi, 07 septembrie 2017
M-am delectat cu imaginile frumoase ale acestei poezii.
gabriela
sâmbătă, 28 ianuarie 2017